Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 13 septembrie 2010

Unul din articolele scrise mine in care prezentam un fapt real legat de „artista” Elena Soare a fost preluat de unul din blogurile de succes detinut de o jurnalista de exceptie Ela Dobre http://eladobre.wordpress.com/2010/09/10/o-chestie-tare-cu-elena-soare
In articolul postat de Ela pe blogul ei se citesc urmatoarele:
Elena Soare este o artistă din Breaza. O ştiţi mai bine de anul trecut, când la Breaza, chiar de ziua localităţii, de bâlci adică, pe 14 octombrie i s-a organizat un spectacol numit ,,Elena Soare si invitatii săi”. Citiţi o chestie tare de tot, pe blogul lui Laurenţiu Pinţoi. https://laurentiupintoi.wordpress.com/2010/09/08/elena-soare-face-amenintari-pe-messenger/
Articolul prezentat de mine in urma cu cateva zile a avut un maxim de vizitatori dovada fiind si numarul foarte mare de comentarii, toate fiind impotriva Elenei Soare!
Ii multumesc Elei pentru sustinere!
O zi excelenta,
Laurentiu Pintoi

Read Full Post »

CELOR FARA VINA

Intr-un veac pustiu
Ca un trist decor
Drumu-i cenusiu
Iubirile mor.

Ard si lumanari
Chiar si-un felinar
Se sfarsesc carari
Pe acest hotar.

Numaram tacuti
Clipele ce pier
Si ca niste muti
Plangem langa cer.

Am uitat demult
Sa iubim frumos
Ni se cere mult
Si e caraghios.

Au plecat pareri
Catre alte zari
Noi pornim spre ieri
Dinspre departari.

Noi nu mai avem
Nici chiar amintiri
Si pe rand scadem
Vise din priviri.

Nu vrem simfonii
Ni-i de-ajuns un leac
Ni se cer copii
La sfarsit de veac.

Si ca-ntr-un concert
Ce s-a terminat
Totul e incert
Stim ca s-a trisat.

Multumim frumos
Ca ne-ati gazduit
Si pornim pe jos
Catre infinit.

17/18 IUNIE 1989,ARINI

Celor fara vina.

FELICIA FELDIOREAN este de profesie medic psihiatru şi trăieşte de 9 ani în Germania. S-a născut la Braşov la 8 iulie 1968, a absolvit şcoala primară în satul Arini şi apoi din cls. a-V-a a învăţat la Şcoala Generală nr.22 din Braşov. Încă din timpul şcolii primare recita la serbările şcolare poezii de George Coşbuc, Vasile Alecsandri, etc. De atunci se remarca prin sensibilitatea deosebită şi memoria excepţională, învăţând pe de rost poezii foarte lungi ca „ Moartea lui Fulger”, „ Moartea lui Gelu”, „Rugămintea din urmă”, „Mama”, „ Peneş Curcanul” cu care a încântat şi uluit întotdeauna învăţătoarea şi profesorul de franceză, precum şi pe cei prezenţi la serbari. A avut norocul ca în clasele V-VIII să aibă o profesoară de limba şi literatura română care i-a văzut talentul şi i-a dat curaj. La o teză unde se cerea un comentariu la „Neamul şoimăreştilor”, Felicia a avut cel mai bun comentariu. A urmat liceul de Ştiinţe ale Naturii, Felicia îndreptându-se din păcate nu spre cariera literară, ci spre Medicină. În timpul liceului a fost activă pe plan artistic, făcând parte din brigada liceului, cum era pe acea vreme. Era vremea Cenaclului “Flacăra”. Felicia împreună cu două colege erau nelipsite de la manifestările Cenaclului “Flacăra”, stând cu urechea lipită de radio în fiecare joi seara. Felicia a şi cântat la un spectacol la Braşov pe stadion cântecul „Totuşi iubirea”. Era total fascinată şi îndrăgostită de poeziile lui Adrian Păunescu, care i-au şi marcat stilul de a scrie.
A terminat liceul în 1986 şi au urmat anii foarte grei ai luptei cu examenele de admitere la medicină, unde concurenţa era foarte mare, între 10 şi 13 concurenţi pe un loc. A reuşit să intre în 1990, dupa ce Ceauşescu nu mai era la putere. În sfârşit era loc şi pentru ea… Până atunci nu s-a putut din cauza celor cu „pile”. În aceşti 4 ani, Felicia a scris cele mai multe poezii, locuind la Arini, sătucul ei natal şi învăţând pentru facultate. Printre cărţi de Biologie, Fizică şi Chimie mai scria câte o poezie. Aşa a reuşit să treacă peste tot şi să meargă mai departe. Singura care mai credea în ea era mama ei. Şi a reuşit!! A absolvit Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca, a lucrat ca medic într-un sat superb de munte, Zăbala din jud. Covasna, unde a întâlnit prieteni şi oameni minunaţi care i-au marcat existenţa. După câţiva ani a părăsit postul, din cauza salariilor derizorii, lucrând pentru firma „Pfizer”,o firmă de medicamente, ca apoi să plece în august 2000 în Germania unde se căsătoreşte. În octombrie 2002 s-a născut fetiţa ei Anna Elisabeth. Actualmente trăieşte în oraşul Münster din Germania împreună cu fiica ei. După o pauză de 7 ani a reuşit să lucreze iar in domeniul medical, ceea ce puţini au mai crezut că se va întâmpla. Lucrează ca medic psihiatru la o clinică de Psihiatrie din Münster. Locuieşte într-un sătuc la marginea oraşului, unde poate simţi libertatea,unde poate respira, unde poate vedea stelele şi asculta păsările, unde şi caii umblă pe stradă fără oprelişti, nefiind multe maşini. Anna Elisabeth va merge la şcoală în toamnă.

Felicia n-a vrut să publice niciodată pentru că poeziile ei i s-au părut prea triste şi credea că n-o să le citească nimeni. Eu le-am găsit şi le-am trimis unor posturi de radio on-line. Felicia a primit multe feed-backuri pozitive aşa încât s-a hotărât să-şi publice poemele ei. Atunci când a spus unui prieten că poeziile ei sunt prea triste ca să le citească cineva, acesta i-a spus:”- De ce nu? Poeziile tale sunt ca si viaţa, sigur vor fi citite!”. Acest prieten a şi ajutat-o să finalizeze dorinţa. El a susţinut-o şi i-a dat curaj. Este solistul de muzică folk Săndel Spînu, care a compus câteva melodii folk superbe pe versurile Feliciei şi a căror colaborare este de bun augur. El va fi prezent şi la lansarea cărţii alături de poetă. Totul a decurs uluitor de repede, doamna Rodica Elena Lupu,directoarea Editurii”Anamarol”,a avut amabilitatea să preia acest proiect şi în câteva zile cartea a ieşit la lumină.

Pe data de 23 mai la Casa Sperantei din Brasov va avea loc lansarea acestei cărţi care întruchipează viaţa, frământările, dezamăgirile, speranţele Feliciei Feldiorean, o fată plecată dintr-un mic sătuc din Ardeal şi ajunsă numai prin propriile sale forţe acolo unde este acum.

Vă invităm să o cunoaşteţi şi D-voastră şi mai ales cititorii, ascultătorii şi telespectatorii. O asemenea poveste merită cunoscută, ea nu poate decât să dea curaj celorlalţi de a merge mai departe, de a nu renunţa niciodată la visurile pe care le au, chiar dacă totul pare de nerezolvat. Există întotdeauna o cale. Şi calea e în noi si in puterile noastre.

Poeta scrie pe coperta cărţii: ”De ce scriem poezii?…E o formă de exprimare, de comunicare, poate fi un manifest, poate fi un zbor sau o sinucidere…poate fi totul. Am scris şi voi scrie din dorinţa de a fi inţeleasă, iubită şi crezută pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce fac. Poezia pentru mine este o formă de reînviere, de retrăire a iubirii pierdute, moarte sau regăsite. Ea poate fi lumina sau întuneric, viaţă sau moarte. Poezia e iubire şi speranţă…e zbor şi cădere…şi eu mă identific cu ele..”

Poeta Mariana Eftimie Kabbout,din Galaţi scrie în prefaţă :”În volumul de poezii „ Celor fără vină”, apărut la editura”Anamarol” în anul 2009, Felicia Feldiorean converteşte realitatea într-un amestesc tulburător de sentimente, şlefuite cu măiestrie de nimic altceva decât de propria sa identitate……
Dacă ar fi să aleg numai două cuvinte pentru a caracteriza versurile poetei Felicia Feldiorean, atunci aş spune: acurateţe şi muzicalitate.”

Celor Fara Vina


A Tous Les Innocents


Felicia Feldiorean este autoarea volumului de versuri „Celor fără vină”, tălmăcit în limba franceză de Prof. Constantin Frasin, cu titlul „A touts les innocents”. Licenţiată a Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca, pe care o absolvă în 1996, autoarea munceşte mai întâi ca medic de familie, iar apoi ca medic generalist şi la un spital de psihiatrie din judeţul Covasna. În anul 2000, aceasta părăseşte România şi se mută în Germania. În prezent, scriitoarea locuieşte în oraşul Münster şi este mama unei fetiţe în vârstă de şapte ani, Anna Elisabeth. Felicia Feldiorean s-a născut în anul 1968.
A TOUS LES INNOCENTS(Poemes en langue francais)
Felicia Feldiorean
Dans un siècle désert
A une triste décorAu chemin peu clair
L’amour trouve la mort.
Il brule des bougies
Même un réverbère
Sentiers sont finis
A même ces frontières.
On dénombre discrets
Les instants qui meurent
Et tout comme des muets
Prés du ciel on pleure.
Des lustres on oublie
D’aimer avec art
On veut l’infini
Cela est bizarre.
Opinions filèrent
Vers d’autres arrière-plans
Nous partons vers hier
Depuis les grands champs.
Maintenant on n’a plus
Rien dans nos mémoires
Doucement on exclut
Les rêves des regards.
On boute symphonies
Suffit un pansement
On exige enfants
Quand le siècle finit.
Comme dans un concert
Déjà termine
Tout est fort précaire
Oui on a triche.
Nous vous remercions
D’avoir accueilli
Et à pied partons
Devers l’infini.

„Celor fără vină”

– Locuiţi în Germania. V-aţi gândit să scrieţi şi în germană?
– M-am gândit, dar nu cred că aş face-o atât de bine, aşa încât mă opresc la limba mea maternă, limba dulce românească.

– Când şi unde aţi debutat şi cum a fost acest debut?
– Am debutat în anul 2009, cu volumul de poezii „CELOR FĂRĂ VINĂ”, volum apărut la Editura Anamarol din Bucureşti. Lansarea cărţii a fost făcută la Braşov în luna mai 2009, o lansare foarte frumoasă, acolo am făcut cadou celor prezenţi la lansare şi un CD cu poezii recitate de mine, scrise de mine sau de alţi poeţi cunoscuţi, A. Păunescu, M. Cărtărescu etc. Atunci am fost şi la trei emisiuni de televiziune, la Braşov şi Bucureşti.

„Mi-e cântecul crez”

– Ce anume v-a determinat să scrieţi?
– Ţin minte că eram la ţară şi învăţam pentru facultate, nu mai suportam să văd cărţile de anatomie, fizică şi chimie, plus că avusesem o dezamăgire în dragoste. Aveam vreo 19 ani când am început să scriu. A fost cea mai prolifică perioadă în privinţa scrierii poeziilor. Majoritatea poemelor din volumul „CELOR FĂRĂ VINĂ” au fost scrise acum 20 de ani.

– Despre ce vă place să scrieţi?
– Despre iubire, bineînţeles, sunt o romantică incurabilă, despre viaţă, oameni, destine, frumos.

– „Mi-e cântecul crez”, afirmaţi în poemul „Crez”. Cum v-aţi defini pe scurt, propriul dvs. crez literar?
– Crezul meu literar? Nu am nici o definiţie…, scriu ceea ce simt şi ceea ce trăiesc. Atât. Totul e simplu şi firesc, la fel ca şi viaţa, pe care din păcate, noi, oamenii, prea ades o complicăm.

– Dintre poemele pe care le-aţi scris, există unul preferat?
– Nu neapărat… Îmi place enorm „ULTIMUL SĂRUT”.

„Poezia e iubire şi speranţă”

– Aveţi o imagine cheie, o metaforă care să vă definească stilul?
– Având în vedere că am fost mare fan al Cenaclului Flacăra, stilul meu e impregnat de stilul de a scrie al d-lui Adrian Păunescu. Îmi cereţi o metaforă? Păi…să mă gândesc…
„EXIST atât cât VA MAI EXISTA LUMINA” sau „ÎN CLIPA ASTA EU AŞ VREA SĂ FIU, în INFINIT SAU POATE MAI DEPARTE”…

– Ne puteţi da o definiţie proprie a poeziei?
– Poezia e o formă de exprimare, de comunicare, poate fi un manifest, poate fi zbor sau cădere…, poate fi totul. Poezia pentru mine este o formă de reînviere, de retrăire a iubirii pierdute, moarte sau regăsite. Ea poate fi lumină sau întuneric, viaţă sau moarte. Poezia e iubire şi speranţă. Şi eu mă identific cu ea.

„Rădăcinile sunt cele care îşi pun amprenta pe toată viaţa”

– Ce aţi dori să ne relataţi despre comunitatea română din Germania?
– Nu prea multe din păcate, pentru că nu cunosc prea mulţi români… Cei mai mulţi sunt în zona de sud, iar eu trăiesc în nord-vest. Am fost în vară, la un festival românesc în Nürnberg, unde am cântat şi recitat.

– Vorbind despre locuri, ca poetă, ce ţinuturi vă inspiră mai mult, cele de acasă, din România sau cele din Germania?
– Cele de acasă, din România…, e şi firesc…, deşi sunt aproape de 10 ani în Germania. Rădăcinile sunt cele care îşi pun amprenta pe toata viaţa ta. Aşa este cu mine, cel puţin.

– Ce vă place şi ce nu vă place în Germania?
– Îmi place faptul că este o ţară civilizată, unde omul este o valoare şi se face totul pentru ca omul să aibă un anumit statut social civilizat şi decent.
Ce nu-mi place este că nu sunt spontani, totul trebuie organizat pe ore, minute, secunde…, le lipseşte spontaneitatea şi inventivitatea românilor.

– Cât de des veniţi în România?
– Cam o dată, de două ori pe an, pentru că mama mea este acolo şi fratele meu cu familia şi este păcat să nu ne vedem cât de des putem…, măcar atât cât mai trăim.

„Sper să ajung într-o zi să recit în faţa oamenilor”

– La ce lucraţi în prezent?
– Serviciul îmi ia foarte mult timp şi energie, lucrez la un spital de psihiatrie şi fac şi gărzi de noapte, am şi un copil de crescut, aşa că îmi rămâne prea puţin timp pentru altceva… Scriu pe apucate din păcate…, încerc să încropesc al doilea volum de poezii. Urmează traducerea primului volum în limba germană, pentru că trăiesc aici şi foarte mulţi nemţi vor să vadă şi să înţeleagă ce am scris.

– Ce planuri de viitor aveţi?
– Să îmi termin specializarea ca psihiatru, să am putere şi sănătate să o cresc pe Anna şi ce o să-mi mai ajute Dumnezeu, să scriu în continuare, să cânt., să recit, sper să ajung într-o zi să recit în faţa oamenilor. E visul meu!

„Îmi place să observ oamenii”

– Cum vă petreceţi timpul liber?
– Am puţin timp liber….citesc, mă plimb, ascult muzică, scriu poezii, vorbesc cu prietenii pe net, mă joc cu Anna etc.

– Ce hobby-uri aveţi?
– Muzica bună, opera, cititul, îmi plac filmele bune, lucrurile frumoase, estetice şi îmi place să observ oamenii….

– Ce mesaj aţi dori să le transmiteţi cititorilor noştri?
– Doresc cititorilor D-voastră, români, americani şi de alte naţionalităţi, un din inimă « La mulţi ani! » cu multă sănătate, pentru că este extrem de importantă, vieţi cât mai senine, pace şi lumină în suflete şi să trăiască fiecare clipă ca şi când ar fi ultima. Viaţa ne-a fost dată fără să o cerem şi vom pierde-o fără să fim întrebaţi… aşa că să învăţăm să luăm din ea ce este mai bun. Iar pentru cei singuri şi trişti, nu uitaţi că acolo sus Cineva vă iubeşte şi există câte un înger pentru fiecare
!

Octavian D. Curpaş

ULTIMUL SĂRUT

Striveşte-mi lacrima-ntre gene
Striveşte-mi ultimul sărut
Căci am jucat pe atâtea scene
Doar roluri dintr-un teatru mut.

Striveşte-mi visele în palmă
Striveşte-mi sufletul sub paşi
Căci a venit ultima toamnă
Şi poţi prin frunze să mă laşi.

Striveşte-mi lacrima iubirii
Striveşte-mi şi privirea -n zori
Dar nu uita că fericirii
I se cuvin atâtea flori.

Striveşte-mi lacrima-ntre valuri
Striveşte-mi viaţa în zăpezi
Şi vino-apoi cântând pe maluri
Din când în când să mă mai vezi.

Striveşte-mi clipele în noapte
Striveşte-mi nopţile în zori
Căci ultimele mele şoapte
Se pierd încet, printre ninsori.

Striveşte-mi gândul şi-amintirea
Striveşte-mi ochii verzi în flori
Şi-n veci să nu-ţi întorci privirea
Căci m-ai uitat de atâtea ori.

Noi am jucat pe atâtea scene
Doar roluri dintr-un teatru mut
Striveşte-mi lacrima-ntre gene
Striveşte-mi ultimul sărut.

Felicia Feldiorean
9 FEBRUARIE 1990 – ARINI

Preluat de pe:
http://www.bruxellesmission.org/

Cine doreste aceasta carte ,ea costa 20 de lei si pueti sa-mi scrieti mie,sora ei,Corina Roth,pe adresa de email:cori.hans30041998@yahoo.de sau sa ma sunati la numarul de tel:0742980589 din 20 septembrie 2010,si v-o trimit cu drag!
ÎI MULŢUMESC PENTRU ARTICOL CORINEI ROTH !
O zi bună,
Laurenţiu Pinţoi

Read Full Post »

Expoziţia de artă şi meşteşuguri contemporane norvegiene „Construcţii” va fi deschisă la Muzeul Ţăranului Român, sala Irina Nicolau, din Bucureşti, începând cu data de 15 septembrie. Organizată de Ambasada Regală a Norvegiei la Bucureşti în colaborare cu Muzeul Ţăranului Român, expoziţia va fi deschisă în perioada 15 septembrie – 17 octombrie 2010, de marţi până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00.
Pornind de la conceptul de construcţii, un termen larg uzitat, de la arhitectură, inginerie şi geometrie, la muzică şi limbaj, expoziţia îşi propune să evidenţieze legătura dintre procesul de creaţie şi ideea care o generează. În acelaşi timp, se remarcă o fuziune indisolubilă între formă, tehnică, material şi sensul pe care îl incumbă toate acestea.
Expoziţia, semnată de 16 artişti norvegieni, oferă o interpretare contemporană a artei şi a meşteşugurilor norvegiene. Cele 22 de lucrări expuse alcătuiesc o mare varietate de forme şi expresii conceptuale, unele experimentale, altele profund ancorate în tradiţie, toate însă având ca punct de plecare un exerciţiu al practicii meşteşugăreşti.
„Construcţii” este o expoziţie itinerantă. Ea a mai fost deschisă publicului din Spania, Irlanda, Rusia, Chile, Korea şi Islanda.
Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 15 septembrie, ora 18:30, la Sala Irina Nicolau, Şoseaua Kiseleff 3, Sector 1, Bucureşti.
Pentru informaţii suplimentare:
Ana Ivanov, Ambasada Regală a Norvegiei, Ana-Maria.Ivanov@mfa.no, +40 756 033 538
Iuliana Balan, Muzeul Ţăranului Român, info@muzeultaranuluiroman.ro, +40 733 915 231
II MULTUMESC PENTRU ARTICOL CATALINEI BOGDAN !
O zi excelenta,
Laurentiu Pintoi

Read Full Post »