Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 28 mai 2010

Afis Joaca de lut

Afis Joaca de lut


Joaca de lut

expoziţie de obiecte din ceramică realizate de copii
5 -10 iunie, la Sala Acvariu

Se ia o bucată de lut, se frământă bine, se modelează copăcel, ursuleţ, elefănţel, melcişor şi ce-ţi mai place ţie după care gata, îl laşi să se zvânte un timp înainte de a lua pensula şi a-l picta cu ochi, gură şi codiţă. Dar de terminat, nu e terminat. Abia după ce a stat în cuptor vreo câteva ore va fi un obiect de ceramică în toată regula. Iar dacă îl aşezi şi într-o expoziţie vreo câteva zile, să te ţii mândrie.

Vernisaj, 5 iunie, ora 11:00, la Sala Acvariu

Expoziţia va rămâne deschisă până pe 10 iunie, între orele 10:00 şi 18:00

Mai multe informaţii legate de proiectul Joaca de lut pe http://www.muzeultaranuluiroman.ro/acasa/joaca-de-lut-pagina-unu.html

Imagini de la ateliere, texte scrise de voluntarii proiectului, impresii şi comentarii pe http://www.dealutulprinmuzeu.blogspot.com/

Joaca de lut – proiect al Asociaţiei Prietenii Muzeului Ţăranului Român şi Muzeul Ţăranului Român, derulat în perioada 1 ianuarie – 10 iunie, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti.

Proiect cofinanţat de Ambasada Franţei în România

Sponsori: S.C. COCA-COLA HBC ROMÂNIA S.R.L., S.C.Prospecţiuni S.A., Editura Corint Junior, Nestle Romania SRL

Parteneri media: 24-Fun, Radio Romania Actualitati, Radio Romania Cultural, RFI, 121.ro, Port.ro, metropotam.ro, Hot News, webpr.ro, http://www.calendarevenimete.ro, LiterNet, http://www.lumebuna.ro, http://www.onlinegallery.ro, Igloo, Observator cultural, Cocor Media Channel, RADIO DOR DE TARA.
II MULTUMESC CATALINEI BOGDAN PENTRU ARTICOL
O zi faina,
Laurentiu Pintoi

Read Full Post »


Afis TUBA PROJECT & SAM NEWSOME

Afis TUBA PROJECT & SAM NEWSOME


SAM NEWSOME saxofon sopran
ALEX HARDING saxofon bariton
BRUCE WILLIAMS saxofon alto
LUCIAN BAN pian
DERREK PHILLIPS tobe
invitat special BOB STEWART tubă

ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti vă invită sâmbătă, 5 iunie, la ArCuB Jazz Moments cu Tuba Project & Sam Newsome, la Green Hours (Calea Victoriei 120), începând cu orele 20.00.

Fondat de pianistul de origine română Lucian Ban şi saxofonistul american Alex Harding, TUBA PROJECT reuneşte muzicieni de jazz de renume mondial, cu discografii impresionante. O adevărată legendă a genului, Bob Stewart este cel care a definit rolul tubei în jazz-ul modern – încă din anii 60 de la colaborările cu Charles Mingus, Gil Evans, Arthur Blythe şi până la Taj Mahal, Bjork sau Lincoln Center Orchestra.

BRUCE WILLIAMS s-a remarcat pe scena de jazz cu albumele sale „Brotherhood” şi „Altoicity”, lansate de Savant Records şi primite cu entuziasm de public şi critică. El a făcut o impresie de neuitat ca interpret alături de legende ale jazz-ului, inclusiv: Little Jimmy Scott, Frank Foster, The Count Basie Orchestra, The World Saxophone Quartet, Curtis Fuller şi Roy Hargrove. Este un virtuoz al saxofonului, care cântă într-o varietate de stiluri artistice –tradiţional, hip hop, avangardă.

ALEX HARDING a lucrat şi a studiat cu Yusef Lateef la Universitatea din Massachusetts. Criticii l-au elogiat ca fiind „noua voce a baritonului saxofon, urmaşul lui Harry Carney, Pepper Adams şi Hamiet Bluiett”. A colaborat cu artişti precum: Craig Harris, Lester Bowie, Clark Terry, Joe Bowie (Defunkt), Sun Ra Arkestra şi proiectul Sun Ra All-Star (Ahmed Abdullah), B.B.King, Bjork, David Lee Roth şi regina muzicii soul, Aretha Franklin.

LUCIAN BAN este originar din Transilvania, România. Este considerat ” unul dintre cei mai talentaţi pianişti ce au venit la Nerw York în ultima decadă” (criticul Bruce Lee Gallanter), iar Terrell Holmes de la All About Jazz spune despre el: “pianistul dă dovadă de o fluenţă şi sensibilitate care aminteşte în acelaşi timp de un Vladimir Horowitz şi Mccoy Tyner„. Are 7 albume de autor pentru case de prestigiu din Statele Unite şi Europa.

DERREK PHILLIPS a început să studieze bateria la 6 ani. Acest prim pas l-a condus spre o carieră muzicală de excepţie ca profesor, compozitor şi toboşar. A făcut turnee şi a înregistrat împreună cu Charlie Hunter (cu care a lansat de curând Right Now Move la casa de discuri Rope-a-dope), a avut un contract de doi ani cu Greg Osby şi a cântat alături de Ronny Jordan, Dave Douglas, Rufus Reid, Jason Moran, Adam Levy, Michele Rosewoman, Marcus Belgrave şi Joshua Redman.

Artiştii din Tuba Project sunt consideraţi printre cei mai creativi muzicieni ai jazz-ului contemporan. De aceea improvizaţia este la ea acasă în cadrul acestui proiect. Concertul de pe 5 iunie prezintă o formulă nouă cu Sam Newsome, renumitul saxofonist tenor, care îşi continuă astfel colaborarea cu Lucian Ban, după succesul răsunător al proiectului Romanian American Jazz Suite, lansat în România la ArCuB, în urmă cu doi ani.

SAM NEWSOME a fondat trupa Global Unity care avea să devină foarte apreciată în New York. Global Unity constă într-o gamă largă de muzicieni din întreaga lume: vocalistul Elisabeth Kontomanou, chitaristul Marvin Sewell, pianistul Jean-Michel Pilc, basistul Ugonna Okegwo şi percuţionişti Gilad şi Satoshi Takeishi. Ei au lansat două CD-uri: Sam Newsome & Global Unity (Columbia / Sony) şi Global Unity (Palmetto). După şapte ani, Newsome a decis să lanseze un album solo in 2007 – „Monk Abstractions”. Sam Newsome este profesor asociat de studii de jazz la Universitatea Long Island din Brooklyn.

Unul dintre cele mai populare proiecte de jazz din New York, TUBA PROJECT a avut sute de concerte în Statele Unite şi Europa cu un succes constant.

Concertul este organizat de ArCuB în parteneriat cu Green Hours.

TUBA PROJECT & SAM NEWSOME

TUBA PROJECT & SAM NEWSOME


TUBA PROJECT & SAM NEWSOME.

TUBA PROJECT & SAM NEWSOME.


Parteneri media: City FM, 24 FUN, Kamikaze, Observator Cultural, Arhitectura, Hotnews.ro, Port.ro, Oops Media, Acasa.ro, Comunicatedepresa.ro, WebPR, RADIO DOR DE TARA.

Biletele pot fi achiziţionate la pretul de 26,5 lei de la Clubul Green Hours (Calea Victoriei nr 120).

Detalii la http://www.arcub.ro şi http://www.greenhours.ro

Persoana de contact:
Mădălina Negrea
0728.100.209
II MULTUMESC CATALINEI BOGDAN PENTRU ARTICOL
O zi excelenta!
Laurentiu Pintoi

Read Full Post »


Cismigiul copiilor 2010

Cismigiul copiilor 2010


ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti vă aşteaptă duminică, 30 mai, în Parcul Cişmigiu, să sărbătorim împreună Ziua Copiilor. Evenimentul se va desfăşura între orele 11.00 – 20.00.

De nouă ani, la începutul verii, transformăm pentru o zi Grădina Cişmigiu într-un parc de distracţii, în care îşi dau întâlnire poveştile, teatrul, muzica, dansul şi jocul.

Cei mici sunt invitaţi la scenele amplasate în vecinătatea Chioşcului şi lângă Platan, pentru a cânta şi dansa pe melodiile unor trupe îndrăgite, dintre care amintim: Corurile de copii Bim Bam, Allegretto, Meloritm, Doremi, Ansamblul artistic de copii Andantino, solista vocală Sânziana, Studioul coregrafic Reverance, Şcolile de dans Mondodance şi Sobis. Concertul trupei Blaxy Girls va încheia programul artistic într-o atmosferă de petrecere.

Spectacolele de teatru pentru copii sunt nelipsite din programul nostru. Sărbătorim împreună cu Abracadabra, Teatrul Masca Clovnii, Teatrul Ţăndărică Capra cu trei iezi, Teatrul Ion CreangăÎn grădină vă poftim / Că-i vremea să povestim.

La Cetate, Compania de spectacole Arleking prezintă spectacolul Scufiţa roşie iar trupa de teatru Muşchetarii Prinţul fermecat şi Cavalerul Jucăriilor. La Ciupercă îi găsim pe Spiriduşii poveştilor şi MagicArt cu spectacolele Caravana Veseliei şi Lupul Buclucaş.
În zona Debarcaderului ne întâlnim cu Hodoronktronk’s world şi spectacolul Capra şi iezii şi cu trupa Zurli. La intrarea din Bulevardul Elisabeta colorează atmosfera cei de la Adetino şi Marionetele Rolling Strings. Aleea Trandafirilor găzduieşte Compania de artă Studio 24 cu spectacolul D’ale lui Păcală precum şi experimentele amuzante ale profesorilor trăzniţi de la Fun Science. Pe Aleea Desenului puteţi admira expoziţia de desene, iar pe Podul Artelor artiştii plastici pictează spre încântarea trecătorilor. Parada majoretelor şi a fanfarei promit o atmosferă de sărbătoare. De asemenea cei mici sunt aşteptaţi să participe la ateliere de creaţie: pictură, origami, modelaj şi confecţionat păpuşi.

O noutate a acestei ediţii este Ferma Animalelor. Spre încântarea celor mici, iepuraşi, ieduţi şi porcuşori de Guineea pot fi admiraţi şi hrăniţi într-o zonă special amenajată în vecinătatea Chioşcului.

Invităm copiii şi adolescenţii din Bucureşti să petreacă alături de părinţi o zi magică printre baloane, coifuri, trompete, clovni, mimi şi chipuri pictate şi să se bucure de momente artistice, de concerte, animaţie, jocuri şi concursuri.

Vă aşteptăm la sărbătoarea copiilor în parcul nostru de poveste!

Cişmigiul Copiilor

Cişmigiul Copiilor


Parteneri media: 24-FUN, comunicatedepresa.ro, port.ro, Cocor Media Channel, RADIO DOR DE TARA
Persoană de contact
Mădălina Negrea0728.100.209
II MULTUMESC CATALINEI BOGDAN PENTRU ARTICOL
O zi buna,
Laurentiu Pintoi

Read Full Post »